Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți
“Iubește-ți aproapele ca pe tine insuți”
Este definiția iubirii, la auzul căreia mulți se închină și trăiesc o formă de catharsis născut
prematur.
Deși, simt lumina acestor cuvinte, de îndată ce a dispărut ecoul lor în marea de impresii care le inundă mintea…s-a dus și adâncirea acestor atomi de înțelepciune.
Le rămâne doar senzația, subțire, ca a unui strat de gheață la început de Martie, că știu acum ce au de făcut.
“Să te iubești pe tine”…oare câți se dedică profunzimii acestei chei universale?
Oare câți văd mai departe de…coaja iubirii de sine?
Mai departe de a avea acel ceva, la care un locuitor al lumii tale interioare tânjește, ca un flămând la o masă caldă?
Mai departe de grija excesivă pentru un corp trecător, hrănind un amor propriu supraponderal, depăsind cu mult ceea ce este necesar și dătător de bine.
Oare câți văd în iubirea de sine, de fapt, libertatea de a fi în adevăr? Libertatea de a spune NU, când ceea ce ai fost învățat a fost să spui DA?
Oare câți văd în iubirea de sine, refuzul de a face parte dintr-o masă omogenă, doar pentru că așa cred cei mai mulți că trebuie sau pentru că așa au ales cei mai mulți?
Oare câți văd în iubirea de sine, puterea de a nu sufoca părți din ei, părți verticale, valori care le sunt de fapt sprijin în a rămâne drepți când totul se deformează, unelte prin care Ființa lor se exprimă și își manifestă rolul ei în Creație?
Oare câți văd în iubirea de sine, filtrarea informației care îi pătrunde prin imagini, prin sunet, prin mediul în care trăiesc? Prin culori, prin curățenie, prin ordine, chiar și prin croiala hainelor, prin calitatea materialelor, prin calitatea și starea mâncării, a informației și luminii pe care aceasta o conține?
Oare câți văd în iubirea de sine, puterea de a spune NU, oricărui element care îî întunecă în existența lor?
Oare câți conștientizează că felul în care gândesc, vorbesc, acționează și simt față de cel de lângă ei este o reflexie a felului în care se comportă, gândesc, simt și vorbesc cu ei?
Cum îți este cel ce-l ții aproape și cum ești tu față de el…este o cronică în detaliu a părților din tine care nu ar trebui să scape retinei conștiinței.
Da…“Iubește-ți aproapele, ca pe tine însuți”.
